Hotel CONTINENTAL Iasi

Având o istorie de aproape un secol, Hotelul Continental a fost martorul celor mai importante evenimente istorice. Deschis publicului încă din 1914, hotelul a fost periodic modernizat, iar în anul 2004 a fost înscris în Lista Naţională a Monumentelor Istorice ca şi monument istoric şi de arhitectură.

Situat în centru, lângă Piaţa Unirii, hotelul se află la câteva minute distanţă de cele mai importante obiective turistice ale Iaşului: Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, Catedrala Mitropolitană, Biserica “Trei Ierarhi”, Palatul Culturii, Palatul Roznovanu, Mănăstirea Golia sau Biblioteca Central Universitără “Mihai Eminescu”.

Pentru momentele de relaxare, puteţi ajunge uşor în Parcul Copou care găzduieşte Teiul lui Eminescu şi Muzeul “Mihai Eminescu”, la Grădina Botanică, la casa memorială “Ion Creangă” din Ţicău şi la casa memorială “Mihail Sadoveanu” din dealul Copou sau la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii de pe bulevardul Independenţei. Pentru mai multe informaţii referitoare la obiectivele turistice ale Iaşului, puteţi solicita gratuit la recepţie harta Iaşului.

Cu o capacitate de 29 camere dintre care 25 camere duble şi 4 camere single, hotelul dispune de bar de zi şi facilităţi precum parcare şi spălătorie proprii, casă de schimb valutar şi cabinet stomatologic în incintă. Camerele sunt dotate cu băi proprii, televizor, internet, telefon şi frigider (la cerere). Pentru micul dejun pe care îl puteţi servi la hotel, aveţi la dispoziţie 10 variante de meniuri, după gust.

Atât pentru servirea prânzului şi a cinei, cât şi pentru indicaţii privind mijloacele de transport sau trasee recomandate, personalul hotelului vă poate pune la dispoziţie cu plăcere şi amabilitate orice informaţie solicitată.


ro   en
   
tarife
 
bullet Cameră cu un pat şi baie 211,5 lei
bullet Cameră cu două paturi şi
baie
332,36 lei
bullet Cameră cu doua paturi în regim single şi baie 231,64 lei
bullet Cameră cu trei paturi și
baie
423 lei
   
Tarifele includ micul dejun în valoare de 23 lei de persoană - se serveşte între 07:00-12:00. Taxa hotelieră de 1% este inclusă în tarife.
contact
info

Iaşi - România,
Str. Cuza Vodă nr. 4
Cod poştal 700036
continentaliasi@gmail.com

 
© 2009 Hotel Continental Iaşi. Toate drepturile rezervate. Site realizat de Eriso.
GDPR - Politica de confidenţialitate - Certificat Clasificare
S.C. Continental S.A. RO 4105123 | J 22/1300/1993
Numar Certificat de Clasificare: 476/949/11.08.2009